Andreea Alexandroaia - voluntarul lunii ianuarie 2012

31-01-2012

andreea-alexandroaia-voluntarul-lunii-ianuarie-2012Bună, eu sunt Andreea, am 16 ani și sunt din Constanța. Cum am ajuns eu în fundație este relativ simplu. Am fost îndrumată de directorul liceului la care învăț. Îmi doream de mult să activez ca voluntar la o fundație și aveam în față șansa mult așteptată. Am întrebat ce reprezintă Fundația Tineri pentru Tineri, iar doamna director mi-a răspuns simplu, în 3 cuvinte : „Familie, prietenii și implicare”. Trei cuvinte pe care îmi doream să le aud. Aceste cuvinte m-au convins efectiv că asta trebuie să fac.

Îmi place să fiu voluntar deoarece am parte de multe momente plăcute, amuzante, dar și serioase, iar aceste momente, cu siguranță se vor transforma în amintiri deosebite încât nu sunt sigură unde voi avea loc să le păstrez, deoarece sunt atât de multe.

Îmi place să intru la clase, să pășesc alături de „învățăcei” într-o lume necunoscută de mulți, îmi place să le captez atenția cu lucruri care întradevăr contează, să mă implic, să dau tot ce e mai bun și să nu las treaba neterminată. Sunt foarte fericită când văd că pot ajuta persoane fără nici un efort.

Chiar dacă am doar câteva luni în această fundație, simt cum această familie m-a schimbat, am început să nu mai fiu egoistă și să las lucrurile neterminate din comoditate, am învățat că uniți suntem puternici și putem schimba concepțiile greșite ale lumii. În această familie înveți să-ți conturezi personalitatea, înveți să respecți, să ajuți, să fii mai bun. Înveți să perseverezi în tot și în toate pentru că nimic nu este imposibil; înveți să nu te opești indiferent de ce obstacol vei întâmpina în viață.

Tineri pentru Tineri este o fundație minunată, care într-adevăr se implică, dar mai ales în care legăm prietenii ce devin din ce în ce mai puternice și pline de amintiri.

Taguri

Razvan Capinaru, la data 26-02-2012 si ora 1:06 pm a scris:

Ne bucuram nespus sa te avem ca si voluntarul anului. Iti doresc numai reusite si multe “succesuri”. So, KEEP UP THE GOOD WORK

Darasteanu Adriana, la data 02-03-2012 si ora 10:09 pm a scris:

felicitari Andreea!!!!!!!!!

Mihai, la data 24-03-2012 si ora 1:37 am a scris:

Andreea iata ca acum ai reusit si u sa fi voluntarul lunii lucru care ma bucura … Meriti sa fi voluntarul lunii meriti din plin pentru ca esti buna in ceea ce faci te daruiesti cu totul cand intri la clasa … Stiu asta chiar foarte bine poate cel mai bine pentru ca avem 4 clase facute impreuna si am facut o echipa minunata si am avut clase care au ramas captivati de ceea ce au invatat …. Mult mult succes pe viitor in f2 si f3 …. U poti sa fi un varf tineri pentru tineri constanta

Andreea, la data 28-03-2012 si ora 6:12 pm a scris:

Va multumesc tuturor :*

Comenteaza aici

 Username (*obligatoriu)

 Email (*nu se va afisa)

 Website (*optional)