Andreea Ostase - voluntarul lunii noiembrie 2010

30-11-2010

andreea-ostase-voluntarul-lunii-noiembrie-2010Ciuusss! Sunt eu, Andreea, şi sunt voluntar Tineri pentru Tineri din clasa a IX-a.

Pfff…Sunt întrebată  “De ce sunt voluntar?”. Și eu m-am întrebat  și am aflat:  sunt voluntar în primul rând pentru că îmi place ceea ce fac, cum fac şi pentru că mi-a dat posibilitatea să cunosc lucruri noi, persoane noi şi mă simt în largul meu atunci când particip la orice activitate Tineri pentru Tineri: întâlniri săptămnale, out-of-school-uri, mers la clase în liceu şi astea sunt clipele mele pe care le preţuiesc datorită faptului că mă deconectez de oricare altă grijă.

Am ajuns voluntar datorită unei profesoare, care a participat la un curs Tineri pentru Tineri şi ne-a povestit experienţa ei. Mi-a trezit interesul şi am vrut să particip şi eu la un astfel de curs. Am făcut cursurile care s-au dovedit a fi mai interesante decât mă aşteptam, m-a atras, m-am implicat activ, am intrat la clase, am participat la activităţi out of school, iar în anul 2008 am primit şi titlul de “Voluntarul anului 2008 Vaslui”, un motiv în plus pentru a continua  voluntariatul.
Făcând voluntariat am avut ocazia de a cunoaşte şi alte lucruri atât despre mine cât şi despre cei din jurul meu, am învăţat să fiu mai responsabilă şi m-a ajutat să mă dezvolt personal.  În momentul când un beneficiar ţine cont de informaţiile pe care i le transmit, reprezintă cireaşa de pe tort fiind o satisfacţie imensă.

Fundaţia Tineri pentru Tineri, în viziunea mea, este o mare mare familie şi mă mândresc cu EA!

Taguri

Creatza, la data 04-12-2010 si ora 2:30 pm a scris:

Felcitari! Ciuus si tie :))) imi place ca lumea inca mai foloseste “cius”

cosmin, la data 04-12-2010 si ora 3:50 pm a scris:

Bravo bravo felicitatiuni :>

Teo, la data 04-12-2010 si ora 5:49 pm a scris:

Bravooo!!!! Veselie armonieee! :* ( Cius se foloseste la SFARSITUL conversatiei oameni buuni!!! Este cuvant pe care il folosesc maghiarii si nemtii in loc de “Pa” )

Anca Gilca, la data 04-12-2010 si ora 8:51 pm a scris:

Si TNT se mandreste cu tine!!

Isa, la data 04-12-2010 si ora 11:11 pm a scris:

Felicitari Andreea!

Dada, la data 05-12-2010 si ora 11:30 am a scris:

Te plictisesti acasa:))?!

Andreea Munteanu, la data 05-12-2010 si ora 9:50 pm a scris:

Felicitari!!!

Adriana Darasteanu, la data 05-12-2010 si ora 10:00 pm a scris:

felicitari Andreea!!!!

Dan, la data 06-12-2010 si ora 10:05 am a scris:

Felicitari! si Feliz Navidad, or smth…:)) ciuuuuuuuuus&cimeeeeeeeeeent!:D:))

Florentina, la data 12-12-2010 si ora 4:24 pm a scris:

Bravo
Andeea ! tine-o tot asa!>:D<

Comenteaza aici

 Username (*obligatoriu)

 Email (*nu se va afisa)

 Website (*optional)